1.Persoana intervievată:
Nume: Iosif
Prenume: (Diamantstein) Avni
Data nasterii: 28/4/1947
Locul: Prundul Bargaului, jud. Bistrita-Nasaud
Părinți: Tata: Lazar Diamantstein, Mama
: Ilona Diamantstein (Rozenfeld inainte
de casatorie)
Ocupația
tatalui si a mamei:
Cizmar si sef de sectie cizmarie la cooperativa "Unirea" (1949-1964) si mama a fost casnica
toti anii
Domiciliul: Trei
domicilii: primul in strada I.L. Caragiale No. 11 (1949-1960), al doilea strada N. Titulescu no. 8 (1960-1962), al treilea in curtea Sinagogii Mari pe strada
General Balan No. 10 (1962-1964)
Bunici:
partea tatalui: Diamantstein Ieshaiahu (Shaie) si Berta (fosta Stern prima
sotie si Sara a doa sotie dupa moartea lui Berta); partea mamei: Rozenfeld Avram-Iosif
si Frida
Ocupația
bunicilor: Shaie a fost carcimar si pantofar si Berta (ei au murit si sunt
ingropati in Nuseni), Sara (a fost ucisa de nazisti in Aushwitz) au fost casnice;
Avram-Iosif a fost crescator de vaci, carutas si macelar si Frida a fost casnica (ambii au fost ucisi
de nazisti in Aushwitz).
2. Persoana
intervievată:
Studii
(ani, instituția de învățământ,calificarea): 7 clase primare si inca 3
de liceu la scoala Colegiul "Liviu
Rebreanu" (1954-1964) cu
Doamna Barsan, Directorul Titieni Leon, Diriginta Tretiu Maria, Profesorul
Olteanu, Profesorul Linul Teofil si multi altii. In paralel, in anii scolii
primare, am invatat religia mozaica
(israelita) in limba idish si ebraica cu profesorul evreeiesc Domnul Berenstein
in curtea Sinagogii Mari (scoala evreiasca 'Heider'). Astazi sunt pensionar,
inainte, ani de zile am fost sub-ofiter si ofiter cu profesia sub-inginer electronist de la Technion, in
aviatia israeliana
Eu, Diamantstein Iosif in liceu, clasa 10, inainte de plecare spre Israel (1964)
Domiciliul în Bistrița și mai apoi: Intre anii 1949 (cand am
ajuns la Bistrita de la Prundul Bargaului) si 1960, am locuit in strada
Caragiale no. 11 nu departe de bulevardul Republicii, unde a si fost scoala
mea. In 1960 am schimbat domiciliul care era in chirie de la Comunitatea
Evreiasca, cu domicilul din strada Titulescu no. 8, unde acum primaria
Bistritei a deschis o galerie de arte. In 1962, iarasi am schimbat domicilul in
chirie si am trecut la o locuinta in curtea Sinagogii Mari pe strada General
Balan No. 10, tot in chirie de la Comunitatea Evreiasca. In luna aprilie 1964, am
primit certificatul de plecare si am plecat spre Israel, lasand in urma
copilaria, si eram déjà de 16 ani. Astazi locuiesc impreuna co sotia mea Lili, profesoara de engleza,
pensionara in Rishon Lezion
Frați/surori/copii (nume,
ocupația): O sora, Helen (Leontina) Diamantstein
(acum, Katz), nascuta in Bistrita in 18/6/1949. Ea a invatat la scoala primara
no. 1 si ulimul an (clasa a 8a tot la acelas liceu ca mine. Astazi este
pensionara dupa ce a lucrat multi ani la institutul Weizman in Rehovot ca
specialista de creiere electronice la facultatea de fizica. Eu si sotia mea Lili (fosta Weisman)
nascuta in Bacau, avem trei copii mari,
casatoriti, la casele lor, Yaniv (43 ani) director adjunct la high-tech
casatorit cu Meirav si tatal a doua fete Hila si Naama; Eldad (40 ani) specialist de aparataj
electro-optic, casatorit cu Heli si tatal a trei copii-fata Tahel si doi gemeni
Yarin si Ofir; si Reut (33 ani) profesoara de creiere electronice, casatorita cu
Itamar si mama la doua fete, Liel si Noga.
Clasa sorei mele, Helen, in Bistrita, a doua din dreapta, sezand in mijloc
fara cravat de pionier ca ni sau luat pentru ca ne-am inscris sa plecam la Israel
Colegi de școală în Bistrița: Stanciu Fery, Gyorke Ioan,
Frank Helen, Jani Simon, Willy Sherf si
Rostoker Elhanan cu care sunt in
legatura pana acum
Aspecte
ale integrării în viața bistrițeană:
Din Bistrita tin minte
relatiile bune a parintilor mei si ale mele cu colucratorii din sectia de
cizmarie de la cooperative "Unirea" mai ales cu Domnul Sinteregan
care era sef-adjunct la sectia lui tatal meu Lazar. Intro zi de iarna,
Sinteregan ne-a povestit ce sa intamplat cu gastele care el le crestea pe langa
casa. El si sotia lui, au aruncat in ograda pe gramada de gunoi visinele care
au fost folosite pentru cateva luni intro visinata cu alcohol 40%. A doa zi, de
dimineata, sa trezit domnul Sinteregan, a vrut sa iese prin ograda spre atelier
la cooperativa "Unirea" ca in orice dimineata. Dintro data a strigat
fiind nedumerit, fiindca a vazut pe toate gastele lor,cazute moarte pe gramada
de gunoi in ograda. "Vai de capul meu, ce sa fac," s-a intrebat in
groaza. Vorbind cu sotia, au hotarat impreuna, sa smulga penele gastelor, cel
putin sa ramana cu ceva de la ele si pe ele le-a pus pe gramada de gunoi ca sa fie
aruncate in camionul de gunoi cand o sa treaca pe strada in ziua urmatoare. Sa
dus intristat la lucru si seara sa intors acasa. A trecut seara, a trecut si
noaptea, si ce surpriza il astepta inaintea usei? Toate gastele, pe picioarele
lor, vii si tremurand fara pene in frigul diminetii stateau acolo si strigau
ga-ga-ga.Epilogul: Gastele au mancat visinele pline de alcohol de pe gunoi,
s-au imbatat si au cazut ca moarte pe gramada de gunoi. Dupa ce au pierdut penele, si aburii de
alcohol sau destramat, au aparut tremurind langa usa familiei Sinteregan. Din
pacate, Domnul Sinteregan, a vandut ce a putut din gaste, si ele saracele au
fost toate , in cele din urma, puse pe gratar, si multi bistriteni au avut
gratar de gasca de sarbatori de iarna.
Alte relatii extrem de
bune am avut cu concetatenii nostrii evrei cu care ne intalneam deseor vineri
seara si sambata dimineata la sinagoga si dupa acea in casele noastre. Am sa
povestesc cum ne organizam noi evreii din Bistrita in pragul zilei
sfante-Sambata: mama mea se trezea Vineri foarte devreme si incingea cuptorul
de copt in bucataria noastra pe strada Caragiale No. 11. Intre timp, pe masa in
aceeasi bucatarie ea pregatea de zor aluatul pentru doi colaci sa fie folositi
pentru aprinderia lumanarilor inainte de intra Sambata (adica Vineri tarziu
dupa masa cand soarele incepe sa coboare si totul ramane in bezna serii). Dupa ce aluatul a fost pregatit, si colacii au
crescut cu ajutorul drojdiei, mama le punea in cuptor ca sa se rumeneasca sa
fie gata inainte de aprinderea lumanarilor. Vecinii nostrii evrei, ca doamna
Biderman din curtea noastra, si altii
din oras aduceau oalelele cu mancarea de fasole cu carne (Ciulent in idish) si
fiecare oala era acoperita cu un mic prosop ce tinea caldura si a fost pusa pe
carbunii incinsi in cuptor. Fiecare prosop era
de diferita culoare ca sa fie identificat Sambata de stapanii oalei de
Ciulent. Sambata dimneata evreii din Bistrita se duceau la sinagoga mica din
strada Dornei unde se rugau la Dumnezeu in ziua sfanta de Sambata ca in fiecare
saptamana. Cand fiecare tata sau mama au terminat cu rugamintele spirituale, si
burta incepea sa ghioraie de foame, au trimis pe baiat sau pe fata spre casa
noastra, unde mama mea le-a impartit, fiecare la randul lui, oala de Ciulent
care avea un miros aparte dar si un mic prosop cu culoare familiei. Asa, fiind
copii eu si sora mea, eram incantati ca mama noastra era cea mai buna
brutareasa de Ciulent pentru toti
vecinii nostril evrei
Familia Diamantstein in Bistrita, cca. 1958, mama Ilona, tata Lazar, sora Helen si eu, Iosi
4. Dacă
familia a fost încercată de suferințe: Si acum dupa multi ani imi aduc aminte ce sa
intamplat intro zi care a inceput ca toate altele dar totul la noi in casa (din
Caragiale no. 11) sa schimbat. Pe la ora 11 dimineata, era vara si nu eram
la scoala, au intrat, dintro data, cativa militieni de la militia din Bistrita,
in frunte cu Capitanul Munteanu, ne-au intors casa pe dos si au facut
perchezitie serioasa. Ei au adunat toate
pielicele care erau in casa, si toate rechizitele de cizmar ale tatalui meu si
leau dus la militie. Intre timp eu copil de vreo 12 ani, am tras o fuga spre
cooperativa "Unirea" unde lucra tata, dar nu l-am gasit ca si a fost
arestat pe loc. In zilele dupa arest eu am fost trimis de mama mea cu mancare
sa o aduc tatalui meu care era arestat. Mama ne-a povestit, mie si sorei mele,
Helen, de ce a fost arestat tata cu toate ca noi stiam ce om drept si corect el
este. Militia a cautat pielicelele care au fost furate de la cooperativa si nu
pielicele care erau particulare. Dupa ce au interogat pe tata, Capitanul
Munteanu a adunat dovezi despre originea pielicelilor care au fost ridicate in
perchezitia din casa noastra: una era al domnei director de liceu, a doua era a
doamnei sefului de gara, a treia era a doamnei directorului de spital si asa
mai departe pana ce toti proprietarii de pielicele au fost indentificati. In
anii aceea de guvernare comunista, o
mare parte din oamenii sus pusi din societatea orasului, se poate, ca primeau o
parte din recompense prin pielicele care au fost folosite de aceste doamne (ori
"tovarase" cum sa numeau atunci) pentru a comanda pantofi de dame
luxoase, la care era specialist tatal
meu ce era un cizmar foarte profesionist si priceput. De aceea, dupa cateva
zile de spaima ce am avut in familie, Capitanul Munteanu la eliberat pe tata,
si ia permis sa ia cu el toate rechizitele lui de cizmar impreuna cu toate
pilicelele. Am avut noroc mare ca nu a fost pedepsit ca lucra si in particular,
dar cred ca doamnele sus puse au pus o vorba buna, despre cinstea si
profesonismului lui tata, doamnei
Capitan Munteanu si asa tatal meu a fost eliberat.
5.
Ce amintiri are persoana intervievată despre Bistrița ca oraș și despre
societatea bistrițeană:
In
societatea Bistritei in anii copilariei mele, tin minte pe doctorii/medicii
profesionisti care lucrau la spitalul orasanesc. Imi aduc aminte ca tatal meu a
avut nevoie sa i se scoata o
masea care a fost foarte greu extrasa. Dupa extras, sangele a continuat sa
curga si noi copiii cu mama impreuna, eram foarte ingrijorati ca sangele nu se
opreste si poate umple un lighean. Am facut tot posibilul ca un medic
specialist de la spital sa vina repede si sa opreasca sangele ca sa-l salvam pe
tatal nostru. A sosit in fuga Dr. Rahmut, un medic specialist de prima clasa, a
oprit imediat cursul sangelui si mi-a salvat parintele
6. Ce
scene trăite în Bistrița vi s-au întipărit mental și pe care le-ați putea evoca
acum : O scena vie in ochii mei, ca si cum a fost ieri cand ne-am ramas bun de la familie si
vecini care au venit cu noi la gara in 1964, cand am plecat spre Bucuresti cu
certificatul de plecare spre Israel si mi-am luat ramas bun de la toti de-a mei
care erau parte din copilaria mea.
7. Persoane
despre care doriți să faceți evocare și de ce: Vreau sa evoc pe bunicii mei
din Aruncuta si Targu Mures, Avram-Iosef si Frida pe care nu le-am cunoscut
fiindca au fost ucisi cu cruzime de nazisti in lagarul de moarte-Aushwitz. Vreau
sa evoc si pe bunicii mei din Nusheni, care au murit in patul lor in satul
natal al tatalui meu din jud. Bistrita-Nasaud de langa Beclean inaintea celui
al doilea rasboi mondial.
8.
Dacă aveți de adăugat: Vreau
sa evoc si pe prima sotie a lui tata din Prundul Bargaului, Elisabeta si pe
fiul lor Moshe care au fost ucisi the nazisti in lagarul de moarte Aushwitz.
scris de Iosi Avni-
